Zana Gradinilor

Se făcea o dată că Pământul nostru era mult mai verde şi mai plin de flori decât îl ştim noi astăzi. Florile creşteau mult mai mari şi mai colorate ca acum pentru că oamenii nu le poluau. Copacii se înălţau semeţi şi înfoiaţi, luându-se la întrecere cu munţii acoperiţi de pajişti verzi. Pământul erao grădină uriaşă, populată cu gâze de o frumuseţe rară.

Oamenii se organizau în tărâmuri conduse de împăraţi şi împărătese. Îşi construiau castelele în apropierea celor mai frumoase poieniţe cu flori şi aveau grijă de pădurile,pajiştile  şi animalele aflate pe teritoriul său. Dacă un împărat neglija vreun animal sau vreo gâză şi acestea păţeau vreun necaz, supuşii îl sileau pe conducător să abdice pentru că nimeni nu tolera nedreptăţile comise împotriva naturii. De asemenea, dacă gărzile împăraţilor surprindeau vreun supus care mototolise vreun petec de iarbă, strivise vreun gândăcel, rupsese aripile unei libelule sau îndrăznise să arunce mizerie în pădure, îl trimiteau imediat la muncă să îşi repare greşeala.

Copiii nu puteau fi însă puşi la muncă sau şi mai rău aruncaţi în vreo teminţă. Împăratul era foarte tânăr şi milos şi nu voia să pedepsească copiii, chiar dacă aceştia nesocoteau natura. Părinţii şi bunicii erau singurii responsabili de educaţia odraslelor şi se trezeau deseori puşi la plivit buruieni, curăţat pădurile sau plantat de copaci…fără să se ştie vinovaţi.

Într-o bună zi,  împărăţia a ajuns plină de copii neastâmpăraţi şi s-a iscat o adevărată revoltă. Nimeni nu mai voia să muncească pentru stricăciunile copiilor aşa că toţi părinţii şi toţi bunicii s-au adunat la poarta împăratului şi au început să strige “Vrem dreptate!” “Am obosit!” şi aşa mai departe.

Împăratul nu ştia ce să facă. Oamenii aveau totuşi dreptate. Copiii de prin zonă erau atât de neastămpăraţi şi de neatenţi încât distrugeau mult prea multe flori şi gâze zilnic. Adulţii nici nu apucau să repare toate stricăciunile lor de cu o zi în urmă că se trezeau cu alte boacăne pe cap. Sfătuitorii cei mai înţelepţi au fost chemaţi la o întrunire secretă:

- Măria Ta, aşa nu se mai poate, a început cel mai bătrân dintre sfetnici

- Crezi că nu ştiu, cinstite? Ziceţi şi voi ce pot să fac?! Nu mă pricep la pedepse. Nu am fost niciodată un om prea sever.

- Las pe mine Măria Ta, dacă de pedepse ai nevoie…a chicotit un bătrân cu pelerină neagră. Băgăm la închisoare orice om care mai strică grădinile sau pădurile din împărăţie.

- Dar sunt nişte copii…Cum să-i băgăm la închisoare?!

Între timp mulţimea de afară devenise tot mai furioasă şi ameninţa să spargă poarta castelului. Atunci cel mai bătrân dintre sfătuitori a tuşit puternic pentru a-i atrage atenţia împăratului.

- Măria Ta, îţi aminteşti tu oare de ce ţinem noi atât de mult la florile, fluturii şi copacii din jurul nostru?

- Pentru că sunt frumoase? a răspuins naiv împăratul

- Fireşte că sunt frumoase!Nu-ţi aminteşti însă ce îţi povestea bunicul tău când erai copil?

- AAAAA! Povestea cu zâna grădinilor? Chiar crezi că o să potolim o mare agitată de supuşi cu o poveste pentru sugari?!

- Cu o poveste nu, dar cu o zână sigur.

- Şi de unde mă rog vrei să fac eu rost de o zână?!

- Nu de orice zână! De Zâna Grădinilor, cea care demult de tot a oprit războiul de prin părţile astea arătându-le oamenilor ce mult suferă florile, animalele şi gâzele din cauza luptelor lor.

Ceilalţi sfetnici râdeau şi-l batjocoreau pe bătrân. Unde s-a mai pomenit ca un om în toată firea să creadă într-o asemenea prostie?! Între timp mulţimea furioasă spărsese porţile castelului şi reuşise să treacă de gărzile împăratului care aveau ordin să nu îndrăznească să rănească vreun supus.

Speriat de furia supuşilor săi şi vrând să pună capăt revoltei cu orice preţ, împăratul a început să bolborească un cântecel învăţat de la bunicul său:

“Zână a fluturilor,

Zână a macilor,

Zână a gândacilor,

Scapă-ne de război!

Zână a albinelor,

Zână a poienilor,

Zână a livezilor,

Scapă-ne de noi!“

Exact când câteva sute de oameni năvăliseră în sala tronului, din sceptrul împăratului a ieşit un fum verde şi frumos parfumat, au sărit aripi de albină şi petale de regina nopţii şi apoi o mică vietate a început să zboare prin cupola castelului până când a aterizat pe nasul împăratului.

Supuşii şi sfetnicii erau înmărmuriţi. Împăratului nu-i venea să creadă că povestea cea veche era adevărată şi Zâna Grădinilor chiar exista.

- Ce-ai făcut împărate?! Ce-i nebunia asta? l-a luat la rost mica zână cu picioare şi ochi verzi.

- Ce să fac…Nu mă mai înţeleg cu supuşii. Copiii smulg florile, rup aripile la albine, trag cu arcul în căprioare…Eu n-am vrut să-i pedepsesc pentru că mi-e milă de copii. I-am pus pe părinţi să muncească pentru pagubele copiilor…Dar acum nu se mai poate. Nimeni nu vrea să mai respecte legea.

- Aceeaşi poveste trebuie să se întâmple măcar o dată cu fiecare împărat! Singurul deştept a fost bunicul tău. El a reuşit să domnească în pace după ce am potolit războaiele alea oribile cu Împărăţia de Vest. De-asta cu el stăteam şi beam ceai de nalbă, jucam şah…A fost un împărat deştept. În rest…numai incompetenţi!, s-a plâns mica zânişoară

- Iartă-mă zâno, dar nu ştiu ce să fac!

- Nu te mai smiorcăi că te ajuuuut. Pentru ce crezi că există zâne? Să vă repare vouă greşelile…

Zâna grădinilor s-a întors către supuşii muţi de uimire.

- Şi voi ce văî uitaţi aşa? După ce că împăratul nu a vrut să vă pedepsească copiii pentru că e prea milos, voi veniţi cu furci şi torţe să-l luaţi la rost? Toată lumea acasă să stea de vorbă cu copiii lor. Educaţi-i, spuneţi-le poveşti cu flori şi gâze, învăţaţi-i să iubească natura, să preţuiască ce au şi să nu mai distrugă!

Toţi oamenii au fugit acasă şi le-au povestit copiilor despre întâlnirea cu mica zână guralivă. Toţi copiii au promis că dacă o vor vedea în realitate pe zână vor avea grijă de natură.

Împăratul nu ştia cum să-i mai mulţumească Zânei pentru restabilirea ordinii. Mica făptură avea însă planuri mari.

- Ascultă…tu eşti încă un împărat din ăla mai mototol. Sunt vremuri când nici nu e nevoie să mă arăt că totul merge ca pe roate şi sunt vremuri când trebuie să-mi suflec mânecile şi să muncesc cot la cot cu conducerea, înţelegi? Concediază-ţi tot sfetnicii mai puţin pe cel mai bătrân care ţi-a amintit povestea mea. De-acum înainte noi doi te vom sfătui şi te vom învăţa cum să ai grijă de oameni, de flori, de gâze şi de animale.

- Adică…n-o să mai ppleci? s-a bâlbâit speriat împăratul

- O să plec când o să fii pregătit să ai grijă de împărăţie. Acum gata cu vorba! Hai că trebuie să organizăm întâlnirea cu toţi copiii distrugători. De-ar şti ei că grădinile astea frumoase sunt singurele din lume care mai adăpostesc zâne nu cred că ar mai cuteza să rupă vreun fir de iarbă…

Şi aşa împăratul nostru cel tânăr, sfetnicul cel bătrân şi Zâna Grădinilor au început să lupte împreună pentru protejarea naturii şi mai ales pentru educarea copiilor cărora în scurt timp le-a părut foarte rău pentru toate relele pe care le făcuseră.

Şi-am încălecat pe-o albină

Şi v-am spus o poveste fără rădăcină

                                                  sursa:http://www.zapacita.ro